Prezentare
Clinica de Urgență din cadrul Facultății de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca anunță suspendarea temporară a activității, în intervalul 17 mai 2019, ora 20.00 – 19 mai 2019, ora 8.00.
Măsura este luată pentru acțiuni de igienizare și dezinfecție, privind prevenirea/răspândirea unor boli cu caracter contagios sau zoonotic.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Înfiinţat în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară Cluj-Napoca, SERVICIUL DE URGENŢE asigură în permanenţă servicii medical veterinare de urgenţă pentru toate categoriile de animale de companie.
Serviciul de urgenţe şi-a deschis porţile încă din Noiembrie 2004, fiind primul de acest fel din România şi având drept scop practicarea şi promovarea medicinei veterinare de urgenţă de înaltă calitate, serviciile fiind asigurate de o echipă dinamică, ambiţioasă şi competentă.
Este utilat cu recepţie, sală de consultaţii, sală de operaţii, sală de terapie intensivă, săli de internare separate pe specii şi dotate cu aer condiţionat, sală personal precum şi farmacie proprie, iar în colaborare cu clinicile de specialitate din cadrul facultăţii asigură terapie şi spitalizare pentru animale de rentă şi cabaline.
Pacienţii noştri sunt trataţi cu respect şi compasiune, în supravegherea, tratarea şi îngrijirea lor fiind implicaţi atât medicii permanenţi ai serviciului de urgenţe cât şi cadrele didactice, doctoranzii şi studenţii din anii terminali.
în plus, Serviciul de Urgenţe este direct implicat în instruirea şi pregătirea profesională a studenţilor viitori medici veterinari.
Program
Pentru URGENŢE – 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamană.
Pentru EXAMENE DE SPECIALITATE – Ecografie, Ecg, Rx, Endoscopie, Analize biochimie şi hematologie, Dermatologie, Ex. coproparazitologic, samd – cu programare, în funcţie de programul clinicilor de specialitate.
Locatie
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca
SERVICIUL DE URGENŢE
Calea Mănăştur 3-5, 400372 (Localizare Google Maps)
Cluj-Napoca, Cluj, România
Accesul pacienților se face doar pe la poarta de acces de pe Calea Mănăștur nr 3 (vis-a-vis de fosta fabrică Ursus, actualmente Mall Platinia).
Accesul în campus se poate face cu autoturismul personal în baza tichetului emis de parcomatul de la intrare.
Primele 30 minute sunt gratuite.
Păstrați tichetul pentru prezentarea la automatul de la ieșirea dinspre stra Govora.
Parcarea se achită la automatul situat în imediata apropiere a barierei dinspre str Govora.
Servicii
Consultaţii şi tratamente în regim de urgenţă
Examene de specialitate (Ecografie, Ecg, Endoscopie, Examen radiologic, Examen dermatologic, Examen coproparazitologic, Examen necropsic, Examen histopatologic)
Intervenţii chirurgicale şi obstetrico-ginecologice
Screening clinic şi paraclinic periodic
Analize de laborator (biochimie sanguină şi hematologie), analize urină, biopunctii
Internare pacienţi cu stare critică sau pentru supraveghere post-intervenţii chirurgicale
Vaccinări şi deparazitări
Telefon:0264431910
urgenteveterinare@usamvcluj.ro
Telefonul este disponibil pentru cazuri de urgență. Vă rugăm nu abuzați!
Acest număr de telefon nu este destinat programărilor în clinicile și/sau departamentele Facultății de Medicină Veterinară Cluj-Napoca
Când să apelați la Serviciul de Urgențe al FMV Cluj?
- Identificați probleme respiratorii severe ale animalului dvs (tuse severă, senzație de asfixie)
- Animalul dumneavoastră manifestă episoade repetate de vomă și/sau diaree
- Sângerări din diverse organe sau țesuturi
- Traume (accident de mașină, cădere de la înălțime, mușcături, răni deschise, tumefiere acută a oricărei regiuni corporale)
- Consum de substanțe toxice
- Ingestie de corpi străini
- Convulsii/crize epileltpice
- Letargie severă
- Durere severă
- expunere prelungită la soare, șoc termic
- abdomen distensionat sever
- dificultăți ale urinării
Cum acordăm suportul vital de bază (primul ajutor)
Suportul vital de bază reprezintă resuscitarea fară echipament, efectuată de către una sau mai multe persoane şi are drept scop menţinerea perfuziei şi oxigenării organelor vitale.
Animalul reacţionează? Respiră? Are şoc cardiac?
Daca raspunsul este negativ, incepeţi resuscitarea: Efectuati 100 COMPRESIUNI toracice per minut, coordonate cu RESPIRAŢII salvatoare, raportul între ele fiind:
CĂINE: 15 COMPRESIUNI toracice : 2 RESPIRAŢII salvatoare PISICĂ: 5 COMPRESIUNI toracice : 1 RESPIRAŢIE salvatoare
Reevaluaţi animalul tot la 1-2 minute
ALERTAŢI SERVICIUL DE URGENŢE
SALVEAZĂ O VIAŢĂ, INVAŢĂ SUPORTUL VITAL DE BAZĂ
Ce inseamnă o urgenţă medical veterinară?
O urgenţă poate fi reprezentată de:
- Anemie şi hipovolemie cu etiologie diversă
- Boli cardiace
- Complicaţii postoperatorii
- Corpi străini
- Crize convulsive şi stări comatoase
- Diabet şi cetoacidoză diabetică
- Dilataţie torsiune gastrică
- Dispnee cu etiologie diversă
- Distocii
- Diverse stări de soc
- Hemoragii şi stari hemoragipare
- Insuficienţă renală şi obstrucţie uretrală
- Intoxicaţii cu diferite substanţe
- Traumă
Conduită de urmat în caz de urgenţă veterinară
Verificaţi dacă:
- animalul respiră
- animalul are puls sau şoc cardiac
- animalul prezintă hemoragii
- are răni sau alte urme de trauma;
Păstraţi-vă calmul şi aveţi grijă să nu vă răniţi;
Acordaţi primul ajutor;
în caz de hemoragie aplicaţi presiune directă pe rana respectivă;
Informaţi telefonic medicii de garda în ceea ce priveşte urgenţa animalului dumneavoastră;
Transportaţi-l cât mai repede posibil la Serviciul de Urgenţe.
Regulamentul activității de voluntariat
Serviciul de Urgențe ofera studentilor Facultatii de Medicina Veterinara Cluj Napoca (anul I si II) posibilitatea de a-si valorifica timpul pretios (atât pentru ei cât si pentru animalele pe care le îndragesc), de a se implica si pune umarul pentru mai bine, mai eficient, mai durabil, de a-si descoperi si dezvolta competente profesionale noi – pe baza unui program de voluntariat.
In cadrul acestui program, studentii viitori medici veterinari au sansa de a fi direct implicati in activitatile Serviciului de Urgente, si, sub acelasi acoperis, sa imbine armonios cunostintele teoretice cu managementul practic, consolidandu-si treptat abilitatile in medicina de urgenta si terapie intensiva.
Munca in echipa alaturi de colectivul Serviciului de Urgențe in elucidarea diagnosticului si managementul pacientilor cu stare critica (si nu numai), constituie nu de putine ori o provocare, și este bazata pe efortul continuu de imbunătățire a sănătații acestora.
Serviciul de voluntariat este o formă eficientă de educație profesională a studenților Facultății de Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Activitatea de voluntariat se va desfășura în condițiile respectării stricte ale drepturilor și îndatoririlor prevăzute în Regulamentul de Funcționare al Clinicii de Urgențe (C.U.), articolul 4, punctul e), aliniatele 1, 3, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15. La prevederile mai sus enumerate se adaugă următoarele:
-
Sunt eligibili studenții FMV Cluj-Napoca, din anii de studiu I, II, III. Evidența și gestionarea participanților la programul de voluntariat este de competența unui medic al C.U. desemnat de directorul C.U. Un modul complet de voluntariat durează 12 luni.
-
Înscrierile se fac pe bază de cerere către directorul C.U., în perioada 02.03. – 15.03.2016. În acest interval, studentul se va prezenta la medicul desemnat cu cererea acceptată de directorul C.U. Studentul va obține statutul de voluntar în momentul în care contrasemnează o declarație în care este de acord cu prevederile Regulamentului de Funcționare al C.U și o fișă de instructaj pentru protecția muncii.
-
Studenții voluntari au o relație de subordonare directă față de întreg personalul Clinicii de Urgențe (director, medici consultanți și medici interni).
-
Studenții voluntari întrețin relații de respect și colegialitate cu studenții din anii IV, V și VI care execută programul de gardă prevăzut în planul de învățământ al FMV Cluj ca activitate obligatorie.
-
Calitatea de voluntar nu presupune drepturi suplimentare față de restul studenților implicați în serviciul de gardă. În acest sens, orice derapaj de la normele de conduită morală față de personalul Clinicii de Urgențe sau față de colegi va fi imediat sancționată.
-
Activitatea se desfășoară pe tot parcursul anului, inclusiv în zilele libere și sărbătorile legale. Durata unei gărzi este de 12 ore, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, cu câte doi studenți voluntari pentru fiecare gardă. Orarul gărzilor este identic cu cel al studenților care efectuează practică intramurală obligatorie (anii IV, V și VI), respectiv 8:00 – 20:00 și 20:00 -8:00.
-
Prezentarea la Clinica de Urgență se va face conform unei programări. Medicul CU afișează calendarul necompletat pentru o perioadă de o lună calendaristică. Studentul voluntar își alege data pe care o preferă și o comunică medicului CU coordonator, care o acceptă sau o respinge, în funcție de situația înscrierilor la momentul respectiv.
-
Pentru modulul de voluntariat există un număr maxim de gărzi ce pot fi efectuate de către fiecare student, acestea fiind calculate în funcție de numărul total de studenți acceptați în program.
-
După înscrierea studentului pentru o dată și o oră concrete nu se mai acceptă modificări decât în situații excepționale (ex. îmbolnăviri cu spitalizare, probleme familiale grave etc.).
Nerespectarea punctelor selectate din Regulamentul de Funcționare al Clinicii de Urgențe și a celor 9 puncte suplimentare atrage după sine pierderea definitivă a calității de voluntar.
Internariat Medicină veterinară de Urgență și Terapie Intensivă 2018-2020
Programe internariat 2018-2019-documentație
Internariat în medicina de urgență și terapia intensivă veterinară
Internariat în medicina ecvină
Internariat în medicina internă a animalelor de companie
Internariat în reproducție veterinară
Internariat în Anesteziologie și Reanimare
Internariat în medicina animalelor de laborator
Internariat în medicina şi chirurgia Noilor Animale de Companie (NAC)