Despre noi

Scurt istoric

Învăţământul medical-veterinar din Transilvania a apărut cu peste 220 de ani în urmă, prin înfiinţarea în 1785 la Cluj a Institutului Medical Chirurgical în cadrul căruia a funcţionat din 1787 şi o catedră de Terapie Veterinară.

Piatra de temelie a Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a fost pusă însă doar în anul 1962, pe fundalul necesităţii unui învăţământ medical-veterinar la nivel naţional care să corespundă cerinţelor şi imperativelor solicitate de creşterea şi asigurarea sănătăţii animalelor domestice.

În momentul înfiinţării, facultatea a beneficiat de sprijinul unor dascăli care şi-au adus aportul esenţial la instituirea unui climat de lucru favorabil spiritului de competitivitate şi atingerii unor performanţe însemnate.

Facultatea de Medicină Veterinară funcţionează în structura actuală începând cu anul 1990, în temeiul H.G. 568/16.08.1995 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor aferente.

De la înfiinţarea sa, Facultatea de Medicină Veterinară a fost parte a Institutului Agronomic şi mai apoi a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

Durata studiilor a fost iniţial de 5 ani, pentru ca din 1990 programa analitică să fie structurată pe 6 ani de studiu, absolvenţii primind după susţinerea examenului de licenţă titlul de doctor medic veterinar.

În peste 45 de ani de existenţă, Facultatea a instruit şi format peste 3200 de medici veterinari, din care peste 120 studenţi străini aparţinând altor ţări. Din anul universitar 2001-2002 s-a înfiinţat o nouă specializare, şi anume, cea de Biotehnologii medical veterinare, care pregăteşte biotehnologi, cu competenţe diverse în cercetarea şi învăţământul de profil biologic.

Ca specializare din aria curriculară naţională a învăţământului superior specializarea Medicină Veterinară se regăseşte ca domeniu fundamental de ştiinţe medicale.

Specializarea Medicină Veterinară din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinara Cluj-Napoca este structurată pe 4 catedre, fiecare catedră încadrând un număr de discipline.

Întregul proces de învăţământ al specializării “Medicină Veterinară” este coordonat, organizat şi condus la Consiliul Profesoral al Facultăţii de Medicină Veterinară şi de Biroul Consiliului, din care fac parte decanul, prodecanul, secretarul ştiinţific şi şefii de catedre. La nivelul catedrelor activitatea este coordonată de către şefii de catedre, iar la nivelul disciplinelor de şefii de disciplină, care răspund de conţinutul programelor analitice, desfăşurarea activităţilor didactice şi practice, administrative etc.

Integrată ca obiectiv în misiunea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, viziunea noastră de ansamblu este aceea ca programele noastre de studii şi de cercetare ca întreg, să fie compatibile cu cele oferite în prezent de cele mai bune facultăţi cu acelaşi profil din ţară, UE sau din lume dar să includă şi elemente de originalitate.

Conducerea facultăţii a fost preocupată permanent de consolidarea managementului printr-o delimitare clară a atribuţiilor, competenţelor şi a responsabilităţilor diferitelor structuri şi funcţii de conducere.

S-a avut în vedere de asemenea implementarea şi menţinerea unui plan strategic pentru o perioadă de patru ani, urmărit ca realizări prin planuri operaţionale anuale integrate activităţii educaţionale şi proceselor suport – sociale, morale şi de cercetare, aliniate principiilor asigurării calităţii academice, sub aspectul separării funcţiilor academice de cele administrative

Misiune si obiective

Obiective specifice ale specializării Medicină Veterinară

A. Obiective cognitive:


  •  cunoaşterea anatomiei, morfologiei şi patologiei animalelor;
  • cunoaşterea elementelor de biochimie, biofizică, genetică şi fiziologie animală;
  • cunoaşterea aspectelor legate de nutriţia, igiena şi creşterea animalelor;
  • cunoaşterea elementelor de control al calităţii furajelor şi tehnologia alimentelor;
  • cunoaşterea factorilor biotici şi abiotici care condiţioneazã producţia şi reproducţia animală;
  • cunoaşterea elementelor de patologie nutriţională, infecţioasă şi parazitară etc.

B. Obiective aplicative:


  • asigurarea unei pregătiri generale de bază în domeniul medical veterinar;
  • formarea abilităţilor teoretice şi practice necesare stabilirii diagnosticului de boală de organ, precum şi familiarizarea studentului cu diferite conduite terapeutice aplicate în bolile interne la animale;
  • însuşirea metodelor corecte de examinare clinică, stabilirea diagnosticului pozitiv şi aplicarea conduitei terapeutice pe cazuri clinice;
  • înţelegerea necesităţii supravegherii nutriţiei şi a stării de sănătate metabolică la animale în condiţiile exploatării intensive şi extensive;
  • însuşirea unui sistem de cunoştinţe privind etiologia, biologia, epidemiologia, patogenia, diagnosticul, diagnosticul diferenţial, prognosticul, tratamentul şi profilaxia bolilor metabolice, parazitare, infecţioase, de nutriţie şi de reproducţie la animale;
  • asigurarea unei pregătiri în controlul şi igiena alimentelor de origine animală;
  • formarea unor specialişti capabili să realizeze performanţe în condiţiile economiei de piaţă;
  • dobândirea de cunoştinţe privitoare la tehnologiile de obţinere şi modul de utilizare a produselor medicamentoase de uz veterinar

C.Obiective de comunicare şi relaţionale


  •   cunoaşterea legilor economice care guvernează domeniul medical veterinar;
  • cunoaşterea metodelor moderne de management veterinar şi economie rurală;
  • cunoaşterea procedeelor de administrare, organizare a producţiei agricole şi desfacerii produselor de origine animală;
  •  cunoaşterea unor elemente financiar contabile, juridice aplicabile în practicarea medicinei veterinare şi legislaţie specifică;

Planurile de învăţământ au fost îmbunătăţite iar programele analitice armonizate cu acestea, pe parcursul mai multor etape, în scopul ridicării nivelului de pregătire a studenţilor, precum şi în scopul introducerii sistemului european de credite transferabile.

Obiectivele generale vizate sunt:


  •  promovarea calităţii şi eficienţei în procesul educaţional;
  •  conectarea sistemului de învăţământ superior românesc la sistemele de învăţământ şi cercetare ale ţărilor U.E. prin dezvoltarea de relaţii eficiente de parteneriat atât cu instituţiile naţionale cât şi internaţionale;
  •  integrarea în reţelele universitare naţionale şi internaţionale pe criterii de performanţă şi complementaritate (Consorţiul Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din România, Uniunea Universităţilor din Cluj-Napoca, EAEVE, FVE, OIE etc);
  • atragerea tinerilor absolvenţi în programe educaţionale care să le trezească dorinţa perfecţionării continue;
  • adaptarea ofertei educaţionale la realităţile societăţii în care trăim şi la evoluţia structurală curentă a mediului de afaceri românesc şi european.

Misiunea de învăţământ şi cercetare ştiinţifică asumată stă la baza profilului Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, evaluată pozitiv  EAEVE (2014) şi acreditată de către ARACIS.

Pentru detalii referitoare la evaluarile EAEVE şi poziţia Facultăţii noastre – click aici

Textbook of VETERINARY ENTOMOLOGY for STUDENTS

Andrei D. Mihalca
Ediție online
Cluj-Napoca: Editura AcademicPres 2018

PDF

Field and laboratory diagnostics of parasitic diseases of domestic animals: from sampling to diagnosis

David Modrý, Lada Hofmannová, Andrei D. Mihalca, Jana Juránková, Helena Neumayerová, Gianluca D’Amico
Ediție online

E-Book | PDF

Textbook of Veterinary Parasitology
Introduction to parasitology. Protozoology.

Andrei D. Mihalca
Ediție online
Cluj-Napoca: Editura AcademicPres, 2013
ISBN 9978-973-744-312-0

E-Book | PDF

Textbook of Veterinary Parasitology
Acanthocephala and Nematoda

Călin Mircea Gherman
Ediție online
Cluj-Napoca: Editura AcademicPres, 2013
ISBN 978-973-744-315-1

E-Book | PDF

Ghid de diagnostic parazitologic veterinar

Vasile Cozma, Călin Gherman, Viorica Mircean, Cristian Magdaș, Andrei Mihalca
Ediție online
Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2010
ISBN 978-973-53-0059-3

E-Book | PDF

Biologie animala şi ecologie

Gherman Călin Mircea
Ediție online
Cluj-Napoca: Editura AcademicPres, 2013
ISBN 978-973-744-313-7

E-Book | PDF

Laboratory Diagnosis of Helminthoses in Domestic Animals

Gherman Călin Mircea
Ediție online
Cluj-Napoca: Editura AcademicPres, 2013
ISBN 978-973-744-314-4

E-Book | PDF

Lucrări practice de Biologie animală si Ecologie

Andrei D. Mihalca, Gherman Călin Mircea
Ediție online
Cluj-Napoca: Editura AcademicPres, 2005

E-Book | PDF

Hotarari ale Consiliului FMV Cluj-Napoca
Rapoarte decan
Regulamente
Alte documente